Wizz Air, anunț referitor la zborurile către Dubai

Wizz Air, anunț referitor la zborurile către Dubai
Foto: caracter ilustrativ
Publicat: 08/01/2020, 13:58

„Wizz Air dorește să își informeze pasagerii că monitorizează și evaluează constant evenimentele curente din Orientul Mijlociu și este în contact cu autoritățile relevante. Până în acest moment nu au existat zboruri anulate, însă situația din regiune este schimbătoare, iar dacă va fi nevoie, compania, ca de fiecare dată, va lua toate măsurile necesare pentru a menține siguranța pasagerilor, echipajelor, și aeronavelor de pe zborurile operate către Dubai. Dacă va exista orice schimbare în programul de zbor al companiei ca urmare a unor evenimente viitoare din regiune, pasagerii afectați vor fi informați prin e-mail și sms”, potrivit companiei.

Un avion Boeing 737 – 800 al unei companii ucrainene, cu 180 de persoane la bord, s-a prăbușit miercuri dimineață, la scurt timp după decolarea de pe aeroportul Imam Khomeini din Teheran, aparent din cauza unor probleme tehnice. Mai multe linii aeriene au anunțat că evită spațiul aerian al Iranului și Irakului.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Câștigător Survivor All Stars 2024 | Cine ia marele premiu de 100.000 de euro de...
Cum trăiește, de fapt, acum, Alexandru Tudor. A ales viața monahală, deși nu se poate...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ce a primit, de fapt, o turistă care a plătit pentru o cameră cu „vedere...
Mama Geta nu o suportă pe Daniela Iliescu? De necrezut ce a putut să spună...
Boala RARĂ cu care a fost diagnosticat Cristiano Ronaldo! A fost deja operat pe inimă
Foștii șefi SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, puși sub control judiciar. Denunțătorul, amenințat că...
Cuvintele înfiorătoare ale unui criminal înainte de a împinge un băiat de 10 ani de...
O româncă din Italia a fost găsită într-o râpă adâncă de 30 de metri, după...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
O victorie a Rusiei în Ucraina produce frisoane pe continent: Kremlinul ar avea undă verde...
Un COSMONAUT de TOP este CONVINS că NU suntem singuri în Univers
Vouchere de 200 DE EURO decise în România. Cine sunt cei care VOR PRIMI sumele
Vești foarte proaste de la ANM. Luna iunie, una de coșmar
Cât cere o menajeră topless pentru a face curățenie două ore. Tânăra taxează scump serviciile...
Creatura cu aspect înfricoșător găsită pe o plajă. Ce au descoperit oamenii de știință care...
Tavi Colen, mărturisiri despre situația financiară după ce a plecat din trupa Talisman. „Ne dădeam...
Preşedintele Cehiei a suferit un accident. Care este starea de sănătate a liderului ceh
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
(P) Ulei pentru cutie de viteze manuală: caracteristici de care să ții cont pentru ca...
×